Turneul WTA la București, posibil datorită inundațiilor din Ungaria. Cum a preluat România licența turneului organizat în Budapesta

Redactor:
Marius Hutu
Turneul WTA la București, posibil datorită inundațiilor din Ungaria. Cum a preluat România licența turneului organizat în Budapesta
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Bucureștiul va avea un turneu în circuitul WTA, în iulie, preluând licența competiției din Ungaria, câștigată anul trecut de Simona Halep
  • Budapest Grand Prix a avut probleme financiare începând cu 2010, când a pierdut un sponsor important
  • Jurnalistul Istvan Szurdi, de la cotidianul sportiv Nemzeti Sport, a vorbit pentru ProSport despre circumstanțele în care Jeno Marky a oferit licența turneului WTA București-ului.

Deținătorul licenței pentru turneul Bucharest Open, care se va desfășura în perioada 7-14 iulie, este Jeno Marky, cel care timp de 20 de ani, din 1993, până în 2013, a organizat competiția WTA în Ungaria. România a preluat locul țării vecine în calendarul competițional 2014, profitând de problemele financiare ale turneului maghiar.

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a explicat mecanismul prin care Bucureștiul va fi gazdă a circuitului feminin: „Federația a cumpărat dreptul de organizare al turneului pentru acest an. O licență este evaluată la peste 1 milion de euro, iar noi la federație nu avem acești bani. Dar și dacă am deține banii, nu am avea ce licență să cumpărăm”. Similar, pentru turneul ATP BRD Năstase-Țiriac Trophy, licența este deținută de Ion Țiriac.

Probleme financiare pentru Budapest Grand Prix, încă după ediția 2010

Budapesta a întâmpinat dificultăți în a organiza turneul după ce principalul sponsor, GDF Suez, s-a retras după ediția din 2010. În 2008, Gaz de France a devenit „title-sponsor” la Budapesta, iar în 2009 și 2010, după reorganizarea companiei, turneul s-a numit GDF SUEZ GRAND PRIX. La finalul celei de-a 16-a ediții a întrecerii ungare, gigantul francez și-a retras sprijinul financiar, iar proprietarul licenței și directorul turneului, Jeno Marky, a întâmpinat dificultăți financiare.

Spre exemplu, pierderea principalului sponsor pune în pericol poziția unui turneu în calendarul sezonului competițional următor, chiar și într-o țară cu tradiție și resurse importante, precum Franța. Turneul WTA de la Paris, din luna februarie a acestui an, a fost ultimul sponsorizat de aceeași societate – GDF Suez – companie care a susținut în trecut și turneul feminin organizat sub tutela ITF, la București. Regis Brunet, co-director al Open GDF Suez, declara la sfârșitul lunii ianuarie, pentru L”Equipe, că, din cauza retragerii sponsorului principal, șansele ca turneul francez să se regăsească în calendarul competițional 2015 au ajuns la 15-20%.


30 de turnee internaționale din circuitul feminin a susținut, de-a lungul a 20 de ani, Gaz de France, devenită în 2008, printr-o fuziune, GDF Suez, potrivit site-ului oficial al companiei

3 ani, în perioada 2007-2009, firma franceză a fost partener principal al turneului ITF de la București


„Pentru 2011, turneul de la Budapesta a primit sprijinul unei companii ungare, care comercializează vopsele, însă puterea financiară de susținure a fost mică, comparativ cu investiția ce ar fi putut fi făcută de o multinațională”, spune jurnalistul maghiar Istvan Szurdi. În 2012 și 2013, turneul de la Budapesta nu a avut sponsor principal, turneul purtând denumirea de Budapest Grand Prix.

2013, probleme cu inundațiile pentru Jeno Marky

Jeno Marky este proprietarul complexului sportiv care a găzduit turneul maghiar. Aflată în apropierea Dunării, locația turneului a fost serios afectată anul trecut din cauza inundațiilor, potrivit relatării jurnalistului de la Nemszeti Sport, necesitând investiții importante pentru a putea găzdui o nouă ediție a turneului. „Pentru Jeno Marky a fost o decizie dificilă să renunțe la organizarea turneului în Ungaria, după 20 de ani”, a conchis Istvan Szurdi.

1,1 milioane de lei a alocat Guvernul român, din fondul de rezervă, în decembrie 2013, pentru plata taxei către Women”s Tennis Association, pentru ca România să poată înscrie în calendar turneul de la Arenele BNR

Articol scris de CEZARA PARASCHIV

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×